Toate apelurile pentru proiectele Programului Dezvoltare Durabilă, lansate până la sfârșitul lui 2023. Marcel Boloș: Vom finanța lucrări pentru 6.900 km de conducte de apă și 1.400 km de conducte de gaze

Eduard Turcu

Conform calendarului stabilit pentru lansarea apelurilor prin programele aferente Politicii de Coeziune în 2023, în a doua jumătate a acestui an vor fi lansate toate apelurile pentru proiecte de investiții în domenii precum apă și apă uzată, eficiență energetică, gestionarea deșeurilor sau infrastructura de gaze finanțate prin Programul Dezvoltare Durabilă (PDD).

În total, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a precizat că până la finele acestui an vor fi deschise în cadrul acestui program 16 apeluri de proiecte în valoare de 5,25 miliarde de euro.

Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, a declarat că „implementarea Programului Dezvoltare Durabilă este o modalitate concretă pentru creșterea calității vieții românilor. Este foarte important că cele 5,25 miliarde de euro sunt puse pe masă chiar de anul acesta, pentru că se vor deschide toate apelurile de proiecte, de la cele care vizează infrastructura de apă și apă uzată până la proiecte care asigură o mai bună gestionare a deșeurilor, extinderea și modernizarea rețelei de gaze naturale sau eficiența energetică”.

Astfel, va exista suficient timp pentru implementarea în bune condiții a proiectelor și pentru aplicarea prevederilor referitoare la achizițiile publice, a cerințelor de eligibilitate și pentru realizarea indicatorilor de realizare și de rezultat asumați la nivel de program. Investițiile vizează peste 6.900 de km de conducte pentru apă și 1.400 km de conducte pentru rețeaua de transport de gaze”, a transmis ministrul.

Mai multe detalii aici.

Distribuie articolul