Ștefan Ilie, primarul liberal al municipiului Tulcea, anunță mai multe investiții realizate în această toamnă precum reabilitarea infrastructurii, lucrări pentru modernizarea Liceului ,,Grigore Moisil”, instalarea a 10 stații de încărcare lentă și 3 stații de încărcare rapidă.
,,Folosim fiecare zi, din această perioadă de toamnă – iarnă, în care vremea permite, pentru realizarea de lucrări.
Se instalează 10 stații de încărcare lentă în curtea Serviciului Public de Transport și 3 stații de încărcare rapidă, pe Dumitru Ivanov (Șantierul Naval), Navaliștilor (Dallas) și Isaccei (Liceul Agricol N. Cornățeanu)
Investițiile pentru reabilitarea infrastructurii continuă cu excavarea și terasarea străzilor, instalarea utilităților și a scurgerilor, montarea bordurilor pentru trotuare sau scoaterea stâlpilor de electricitate de pe str. Păcii.
Lucrări pentru modernizarea Liceului ,<Grigore Moisil>, de termoizolare, de montare a tâmplăriei din aluminiu sau de reabilitare a acoperișului.
Intervenții la solicitarea asociațiilor de proprietari și la sesizarea locuitorilor, de asfaltare, de construire a căilor de acces, de reparații și modernizare a diferitelor spații publice.”, declară primarul liberal pe pagina sa de Facebook.