Turda: primarul Matei Cristian a participat alături de 100 de voluntari la campania de donare de sânge

Constantinescu Denisa

Matei Cristian, primarul Municipiului Turda, a participat alături de 100 de voluntari la campania de donare de sânge.

“Peste 100 de voluntari din Turda și împrejurimi au răspuns apelului nostru în cadrul campaniei de donare de sânge. Efortul lor s-a concretizat în colectarea a nu mai puțin de 60000 de ml de sânge, o cantitate care va ajuta la salvarea vieților celor aflați în nevoie.

Pe această cale, mulțumim tuturor celor care s-au implicat cu generozitate și solidaritate în campania de donare de sânge, organizată la Punctul de recoltare din incinta Colegiului Tehnic.

Mulțumim turdenilor și voluntarilor din cadrul Garnizoanei Turda, Bazei 71 Aeriene “General Emanoil Ionescu”, Detașamentului de Pompieri Turda, Jandarmeriei Turda, Poliției Municipale Turda, Poliției Locale Turda și voluntarilor din cadrul ONG-ului Asociația pentru Mobilitate Socială si Educație Democratică (AMOS), Colegiului Tehnic Turda și Colegiului Național Mihai Viteazu.

Participarea la astfel de acțiuni este o dovadă clară de solidaritate și de unitate prin care împreună, putem face diferența și aducem bucurie și speranță în viețile celor care se confruntă cu probleme de sănătate” a declarat primarul liberal pe pagina sa de Facebook.

Sursă: Facebook Matei Cristian

Distribuie articolul