Mai multe unități de învățământ din Deva și Petroșani vor fi reabilitate și eficientizate cu fonduri europene prin Planul Național de Redresare și Reziliență implementat de Guvernul condus de Nicolae Ionel Ciucă.
Administrațiile publice din Deva și Petroșani, conduse de primarii Florin Nicolae Oancea și Tiberiu Iacob- Ridzi, au înțeles că dezvoltarea și progresul unei comunități au la bază educația, iar asigurarea unor condiții de studiu moderne pentru elevi, adaptate acestor vremuri, sunt esențiale.
Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Cseke Attila, a semnat mai multe contracte de finanțare în acest sens prin componenta C5 – Valul Renovării din Planul Național de Redresare și Reziliență.
Astfel, după semnarea contractelor, vor intra în licitație următoarele proiecte:
“Renovarea energetică a Școlii Generale situată pe strada Bejan, nr.10 aparținând Liceului Tehnologic Energetic Dragomir Hurmuzescu din Municipiul Deva”;
Creșterea eficienței energetice în 2 clădiri publice cu destinație de unități de învățământ din Municipiul Petroșani – Colegiul Național Mihai Eminescu;
”Renovarea energetică a Grădiniței cu Program Prelungit nr. 2 – Aleea Scărișoara, nr. 3 din municipiul Deva”;
“Renovarea energetică a Clădirii Internatului aparținând Colegiului Național Pedagogic Regina Maria din Municipiul Deva”
“Renovarea energetică a Clădirii Liceului de Arte Sigismund Toduță – Locația B – Str. Horea, nr. 2 din Municipiul Deva”
”Renovarea energetică a Grădiniței cu Program Normal nr.3 – Aleea Teilor din Municipiul Deva”.
Pe de altă parte, pentru municipiul Deva au fost semnate și contractele de finanțare pentru renovarea energetică a sediului Poliției Locale a Municipiului Deva – strada Ion Luca Caragiale, nr. 6 din Municipiul Deva, respectiv renovarea energetică a clădirii sediului Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – Centrul Județean Hunedoara, B-dul 22 Decembrie, nr. 222, municipiul Deva, județul Hunedoara.