Daniel Onofrei, Prefectul Județului Vaslui, a transmis că implicarea instituțiilor statului este esențială atunci când vine vorba de rezvolvarea problemelor pe care le au cetățenii.
Daniel Onofrei: „Implicarea instituțiilor statului este esențială atunci când vine vorba de rezvolvarea problemelor pe care le au cetățenii. De aceea ședințele de audiențe reprezintă o cale de dialog și comunicare, dar și un mijloc de rezolvare a petițiilor”.
„În urma unei şedinţe de audienţă, în care un grup de cetățeni din comuna Cozmești a venit la Instituția Prefectului să ceară lămuriri cu privire la emiterea unor titluri de proprietate, alături de colegii mei m-am deplasat la faţa locului pentru a discuta și cu autorităților locale și pentru a analiza documentele emise pentru fiecare speță în parte. În urma discuțiilor la care au participat toate părţile implicate am reușit să găsim soluții la problemele oamenilor”, a spus liberalul.
„Am discutat și cu reprezentanții Primăriei Cozmești care aveau la rândul lor probleme legate de anumite suprafețe de teren, având în vedere că în trecut localitatea era parte a comunei Delești. Pentru o analiză obiectivă a situației am stabilit ca în cursul săptămânii viitoare să am la sediul Instituției Peefectului o întâlnire cu primarii celor două comune, întâlnire în cadrul căreia să găsim soluțiile legale la chestiunile existente”, a transmis Prefectul Județului Vaslui.
sursă: Daniel Onofrei, Facebook