Viceprimarul Timișoarei Cosmin Tabără participă la Comitetul UE – Japonia Fest

Paul

Cosmin Tabără, viceprimarul municipiului Timișoara, participă la Comitetul UE – Japonia Fest care are loc la Tokyo. Acest eveniment are ca scop schimbul de cultură efectuat între UE și Japonia.

„Sunt 3 zile cu întâlniri, cu programe, cu discuții, cu legături pe care le poți forma și le poți strânge, fiecare delegație prezentându-și orașul cum știe mai bine. Până acum am avut întâlniri cu Yasuhiro Sato, la Mizuho Financiar Group; întâlnirea Comitetului s-a ținut la Ambasada Ungariei, cu participarea actualului lider, dar și a fostului, Shuzo Sumi, a secretarului general, Shuji Kogi, în prezența a 6 ambasadori din Ungaria, Malta, Croația, Irlanda, Luxemburg și România”, transmite Cosmin Tabără.

„Cu sprijinul Excelenței sale, Ovidiu Dranga, ambasadorul României la Tokyo, am avut dialoguri cu toți ambasadorii prezenți, dar și cu reprezentanții părții nipone, care și-au arătat disponibilitatea de a strânge relațiile și de a se apropia de Timișoara. Astfel, le-am lansat invitația de a vizita Timișoara în cursul acestui an sau în anul 2024”, adaugă viceprimarul municipiului Timișoara.

„Expertiza niponă, apropierea Timișoarei de Tokyo este un obiectiv care poate fi atins și care va aduce un plus orașului nostru. De la expertiza în infrastructură, educație sau seismologie, inovație sau mediu, Tokyo poate fi un mentor și un susținător în Europa al orașului nostru”, precizează liberalul.

Sursa: Cosmin Tabără

Distribuie articolul