Virgil Popescu: Împreună vom reuși să asigurăm independența și securitatea energetică

Eduard Turcu

Virgil Popescu, ministrul Energiei, a participat în aceste zile la lucrările celei de-a patra reuniuni ministeriale a Parteneriatului pentru Cooperare Transatlantică în domeniul Energiei și Climei (P-TECC).

Virgil Popescu: „Alături de Jennifer Granholm, secretar pentru Energie al Statelor Unite ale Americii, și de Davor Filipović, ministrul Economiei și Dezvoltării Durabile, din Croația, am prezentat concluziile lucrărilor celei de-a patra reuniuni ministeriale a Parteneriatului pentru Cooperare Transatlantică în domeniul Energiei și Climei (P-TECC), de la Zagreb. A fost o ediție foarte reușită, cu multe concluzii pozitive”.

„Eu am transmis că este o onoare pentru România să găzduiască Summitul Iniţiativei celor Trei Mări (I3M) şi Forumul de Afaceri I3M, în această toamnă la București, așa că i-am invitat în România. Totodată, am spus că decarbonizarea este strâns legată de energia nucleară și împreună putem trece peste orice obstacol pentru a ne atinge țintele asumate”, a explicat liberalul.

„Trebuie să colaborăm îndeaproape pentru a avea un cadru legislativ unitar la nivelul UE cu privire la dezvoltarea programelor nucleare civile, pentru că decarbonizare fără energie nucleară nu este posibilă. Da, în viitoarul apropiat avem nevoie și de creștea surselor de producere a energiei regenerabilă și nu numai. După discuțiile de astăzi despre viitorul energiei geotermale, cred că este o nouă sursă pe care o vom studia și dezvolta cu atenție. Da, împreună vom reuși să asigurăm independența și securitatea energetică”, a transmis ministrul Energiei.

sursă: Virgil Popescu, Facebook

Distribuie articolul