Virgil Popescu, Întâlnire cu David Muniz: Proiectul Unităților 3 şi 4 de la Cernavodă avansează, Unitatea 3 va intra În exploatare la sfârşitul lui 2030 şi Unitatea 4 În 2031

Media PNL

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a avut o întâlnire cu David Muniz, însărcinatul cu afaceri al SUA, şi cu Jessup Taylor, consilier economic adjunct, în cadrul căreia a transmis că proiectul Unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă avansează având în vedere că a fost adoptată Legea privind aprobarea semnării Acordului de Sprijin între Statul român şi Societatea Naţională Nuclearelectrica S.A, astfel că Unitatea 3 va intra în exploatare la sfârşitul anului 2030 şi Unitatea 4 în anul 2031.

Astăzi am avut o întâlnire de lucru cu David Muniz, însărcinatul cu afaceri al SUA, şi cu Jessup Taylor, consilier economic adjunct. Am discutat despre ultimele evoluţii ale parteneriatului România – SUA în domeniul energiei, în mod special cu privire la dezvoltarea programului nuclear civil”, a scris ministrul Energiei.

Virgil Popescu afirmă că “a transmis că proiectul Unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă avansează având în vedere că a fost adoptată Legea privind aprobarea semnării Acordului de Sprijin între Statul român şi Societatea Naţională Nuclearelectrica S.A, astfel că Unitatea 3 va intra în exploatare la sfârşitul anului 2030 şi Unitatea 4 în anul 2031”.

Totodată, am discutat şi despre ultimele evoluţii ale proiectului Reactoarelor Modulare Mici-SMR. Am primit din nou asigurări că avem parte de suportul SUA pentru a finaliza aceste proiecte importante pentru sectorul energetic al României”, mai spune ministrul.

Sursa: Facebook Virgil Popescu

Distribuie articolul