Virgil Popescu: Proiectul de Retehnologizare a Unităţii 1 a Centralei Nucleare de la Cernavodă avansează

Media PNL

Ministrul Energiei, Virgil Popescu a anunțat că proiectul de Retehnologizare a Unităţii 1 a Centralei Nucleare de la Cernavodă avansează, iar operaţiunea va prelungi durata de funcţionare cu 30 de ani.

“SN Nuclearelectrica SA a selectat compania Candu Energy Inc., membră a Grupului SNC-Lavalin (TSX: SNC), pentru a efectua lucrări suplimentare de pre-proiect pentru reactorul CANDU® al Unității 1 de la Cernavoda, înainte de prelungirea duratei de viață a acestuia.”, anunţă Virgil Popescu, într-o postare pe Facebook.

Potrivit ministrului Energiei, în cadrul acordului pe doi ani, în valoare de aproximativ 65 de milioane de dolari, SNC-Lavalin va efectua servicii de inginerie de lungă durată și de inginerie front-end, în vederea pregătirii viitorului proiect de retehnologizare a Unității 1 CNE Cernavoda.

“Începând cu anul 2029, prin retehnologizarea Unității 1, în SEN (Sistemul Energetic Național) vor fi livrați anual aproximativ 5,5 milioane MWh de energie curată, accesibilă, iar peste 5 milioane de tone de CO2 vor fi evitate anual, timp de încă 30 de ani. Retehnologizarea va prelungi durata de funcționare a reactorului Unității 1 cu încă 30 de ani, până în anul 2060.

Da, decarbonizare fără energie nucleară nu se poate! Mă bucur că partenerii canadieni ne sunt în continuare aliati de încredere pentru obținerea independenței și securității energetice.”, a mai transmis ministrul pe pagina sa de Facebook.

Distribuie articolul