Vrancea: 2 milioane de lei pentru proiectele dedicate tinerilor din județ

Eduard Turcu

Cătălin Toma, Președintele CJ Vrancea, a declarat că a fost aprobat Programul anual pentru acordarea de finanțări nerambursabile alocate de la bugetul local al județului Vrancea, pe anul 2023. Fondurile vor fi dedicate activităților de tineret nonprofit de interes general, în condițiile prevăzute de Legea nr. 350/2005, așa cum a mai precizat liberalul.

Cătălin Toma: „astfel, pentru anul 2023 va fi alocată suma de 2.000.000 lei pentru finanțarea proiectelor dedicate tinerei generații, pentru activități nonprofit de interes general din domeniile: tineret, socio-educaţional, sportiv și cultural. Este cel mai mare buget pe care Consiliul Județean Vrancea îl alocă activităților dedicate tinerilor din județul Vrancea și mă bucur că această inițiativă a trecut în unanimitate, cu votul tuturor consilierilor județeni”.

„Ca o noutate, pot accesa fonduri nerambursabile inclusiv persoane fizice, nu doar ONG-urile. O altă veste bună este aceea că am eliminat plafonul maxim alocat unui proiect, în așa fel încât să putem finanța proiectele mari și de anvergură gândite de ONG-urile și persoanele fizice din județul Vrancea”, a explicat Președintele CJ Vrancea.

sursă: Cătălin Toma, Facebook

Distribuie articolul