Gheorghe Firon și provocarea de a fi primarul celei mai mari comune din județul Buzău

Badila Antonia

Vadu Pașii, cea mai mare comună din județul Buzău, condusă de primarul liberal Gheorghe Firon, va cunoaște în perioada următoare o dezvoltare pe toate direcțiile, odată cu realizarea Autostrăzii A7.

“Cele mai mari bucurii ale oamenilor sunt banii atrași pentru a avea în comuna lor apă și canalizare, un astfel de proiect fiind aprobat recent, pentru Vadu Pașii, prin Programul Național de Investiții <Anghel Saligny>.

Totodată, asfaltarea străzilor este una din prioritățile noastre. Printr-un proiect finanțat cu fonduri guvernamentale prin programul operațional PNDL, având sprijinul conducerii filialei județene a PNL, s-a reușit până acum  amenajarea cu covor asfaltic a 8 km de drumuri comunale din mai multe sate ale comunei. Rămân însă 28.5 km de ulițe neasfaltate, pentru care primul gospodar al comunei Vadu Pașii face eforturi de atragere de finanțări din fonduri guvernamentale și europene, astfel încât și locuitorii din aceste zone să poată trăi curând bucuria de a-și vedea ulițele asfaltate.

Un alt proiect demarat în sprijinul oamenilor este unitatea de îngrijire medicală la domiciliu, care va avea drept beneficiare zeci de persoane vulnerabile din comună. Proiectul este în derulare, cu șanse mari de a fi finalizat în acest an.”, a declarat acesta

Sursa: Facebook, Primăria Vadu Pasii

,,Prin tronsonul 1 Buzău – Vadu Pașii al sectorului Buzău – Focșani din A7, comuna buzoiană are șansa de a deveni punct de atracție pentru investitori, datorită infrastructurii rutiere ce se va realiza aici.

Termenul de execuție pentru tronsonul Buzău – Vadu Pașii este de 20 de luni.” , conchide acesta.

Distribuie articolul