Consiliul Judeţean Braşov: buget de 450 mii lei pentru finanțări nerambursabile destinate proiectelor culturale realizate de beneficiari de drept public

Ciprian S.

Adrian Ioan Veştea, președintele Consiliului Județean Brașov, a anunțat startul finanţărilor neerambursabile alocate de CJ Braşov pentru proiectele culturale realizate de beneficiari de drept public în 2023.

Eligibile pentru a câştiga finanţări nerambursabile în cadrul acestui program sunt autorităţile administraţiei publice locale (primăriile) şi instituţiile publice din judeţ, care au timp până în data de 3 aprilie să elaboreze proiecte în conformitate de Ghidul solicitantului şi să le depună la Consiliul Judeţean Braşov.

Bugetul alocat programului este de 450.000 lei, iar cuantumul finanţării nerambursabile pe care Consiliul Județean Brașov o acordă pe proiect este de 30.000 de lei, în condiţiile în care bugetul total al proiectului trebuie să fie de minumum 40.000 de lei.

”Pentru anul 2023 ne dorim o agendă culturală bogată şi diversificată, cu evenimente interesante şi atractive pentru publicul de toate vârstele. Speranţa noastră este ca prin intermediul acestui program să contribuim la revigorarea vieţii culturale din toate zonele judeţului Braşov.”, a declarat liberalul Adrian-Ioan Veştea.

Sursă: Facebook Adrian-Ioan Veştea

Distribuie articolul