Bacău: Vizită de lucru a Ministrului Mircea Fechet în comuna Traian

Eduard Turcu

Mircea Fechet, Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, a efectuat o vizită de lucru în comuna Traian.

Mircea Fechet: „Rolul de ministru a venit cu noi responsabilități și cu un program mult mai încărcat, dar acest lucru nu înseamnă că voi uita că am fost ales să reprezint interesele comunității noastre, în calitate de deputat. Voi continua să fiu prezent în județul Bacău la fel ca și până acum”.

„Mă reîntorc mereu cu drag în Traian, comuna pe ale cărei străzi am copilărit și, de fiecare dată, mă bucur să văd că e o localitate care nu bate pasul pe loc, ci se modernizează. Iar pentru acest lucru îl felicit pe primarul liberal Sorin Gherghelucă”, a spus liberalul.

Acesta a precizat că „alături de secretarul general al PNL Bacău, Claudiu Nastasa și subprefectul Gabriel Lupu, am vizitat șantierul lucrărilor de la drumul comunal din satul Bogdănești, proiect finanțat prin Compania Națională de Investiții, dar și lucrările de la Școala Gimnazială din Traian”.

„Într-o lume în continuă schimbare, lucrurile simple precum un drum comunal sau o școală pot face o mare diferență în viața cetățenilor, iar faptul că la fiecare vizită aici pot vedea noi schimbări în bine îmi arată că localitatea e pe drumul cel bun”, a transmis Mircea Fechet.

sursă: Mircea Fechet, Facebook

Distribuie articolul