Platforma pentru colectarea separată a deșeurilor voluminoase din Salonta a fost deschisă. Consiliul Județean Bihor a transmis că locuitorii din orașul Salonta și comunele Tulca și Mădăras vor putea să depoziteze gratuit deșeurile.
Administrația județeană va realiza în total 32 de centre cu aport voluntar, printr-un parteneriat cu Asociașia de Dezvoltare Intercomunitară Ecolect Group, dar și cu administrațiile locale cărora le revine administrarea proiectului după finalizarea acestuia.
„Din vara anului viitor, toate cele 32 de platforme de deșeuri vor fi deschise. În felul acesta, cetățenii județului Bihor vor avea, la o distanță mică de casă, posibilitatea să depoziteze toate deșeurile mari, în mod gratuit, asigurând astfel condiții pentru un județ curat”, a transmis Ilie Bolojan, președintele CJ Bihor.
La începutul lunii noiembrie a fost deschisă prima platformă de colectare a deșeurilor, la Aleșd. Vor fi deschise centrele din Marghita și Beiuș, sunt în lucru alte 12 și urmează desemnarea constructorului pentru celelalte 16, precizează conducerea CJ Bihor.
Cele 32 de centre cu aport voluntar sunt finanțate din fonduri europene, acestea făcând parte din „Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor”.
Sursa: Consiliul Județean Bihor