Deputatul Maria Stoian: Contribuția trimestrială a distribuitorilor va fi de 15% pentru toate medicamentele generice

Denis

Deputatul Maria Stoian a comunicat faptul că Guvernul României, condus de premierul liberal Nicolae Ciucă, a adoptat un proiect de lege care propune modificarea modului de calcul al contribuției clawback.

  • Propunerea legislativă introduce diferențierea contribuției trimestriale doar pentru două tipuri de medicamente, față de trei în prezent
  • Regimul propus se va aplica indiferent de statul de proveniență al medicamentului, atât pentru cele produse în România, cât și pentru cele produse în alte state membre ale Uniunii Europene
  • Contribuția trimestrială va fi de 25% pentru medicamentele de tip I și de 15% pentru medicamentele de tip II

„Contribuția clawback este o obligație de plată care revine trimestrial deținătorilor autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor, instituită prin Ordonanța de Urgență nr. 77/2011 privind stabilirea unor contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii.

Actul normativ introduce un element esențial de noutate, deoarece, începând cu trimestrul III al anului în curs, contribuția trimestrială se va calcula diferențiat doar pentru două tipuri de medicamente, față de trei în prezent.”, transmite Maria Stoian, deputat PNL.

De asemenea, liberala precizează că: „În aceste condiții, inițiativa legislativă a Executivului propune aplicarea unui regim unitar, în funcție de clasificarea medicamentului și nu de statul de proveniență al acestuia, așa cum era până acum, atât pentru medicamentele produse în România, cât și pentru cele produse în alte state membre din Uniunea Europeană.”

Distribuie articolul