În urma unui grup de lucru organizat de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) la București, Ligia Deca, ministrul Educației, a afirmat că România are instrumentele necesare pentru a elabora legislația secundară a Legilor Educației „România Educată” și pentru a implementa cu succes reformele.
Ligia Deca: „România are instrumentele necesare pentru a elabora legislația secundară a Legilor Educației „România Educată” și pentru a implementa cu succes reformele. Aceste aspecte au fost discutate la workshopul organizat de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) la București, care oferă Ministerului Educației sprijin în aplicarea măsurilor din pachetul de legi promulgate recent (Legea învățământului preuniversitar și Legea învățământului superior)”.
„Mă bucură că avem sprijinul OCDE pentru a construi legislația menită să ofere un sistem de calitate atât elevilor, cât și cadrelor didactice”, a spus ministrul.
„În următoarele luni, vom veni cu o serie de propuneri legislative care să ne conducă spre acest obiectiv de maximă importanță. Fiecare contribuție va fi luată în considerare în momentul în care vom elabora legislația secundară și pachetul de măsuri necesar implementării Legilor Educației”, a transmis Ligia Deca.
sursă: Ligia Deca, Facebook