Ligia Deca: Personalul didactic din învățământul preuniversitar din România va avea mai multe beneficii acordate

Eduard Turcu

Ligia Deca, Ministrul Educației, a anunțat că personalul didactic din învățământul preuniversitar din România va avea mai multe beneficii acordate ca urmare a semnării Contractului Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Sector de Negociere Colectivă Învățământ Preuniversitar.

Ligia Deca: „Personalul didactic din învățământul preuniversitar din România va avea mai multe beneficii acordate, în semn de respect și de apreciere pentru munca pe care o depun în fiecare zi”.

„În urmă cu puțin timp, a fost semnat Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Sector de Negociere Colectivă Învățământ Preuniversitar, care cuprinde noi drepturi pentru angajații din sistemul de învățământ”, a spus liberala.

Aceste beneficii sunt acordate în plus față de majorările salariale pe care profesorii le vor primi în perioada următoare, iar între ele se numără:

  • angajații care au în îngrijire un copil bolnav, în vârstă de până la 7 ani, beneficiază de reducerea programului de lucru, fără a fi afectată vechimea în muncă;
  • contravaloarea ochelarilor de vedere sau a lentilelor va fi decontată pentru angajații care, conform atribuțiilor de serviciu, sunt nevoiți să lucreze la calculator;
  • va fi reglementată posibilitatea ca un post liber să fie ocupat, printr-un contract de muncă, până la ocuparea prin concurs a postului;
  • Ziua Învățătorului, marcată anual în data de 5 iunie, va fi instituită ca zi nelucrătoare pentru personalul din învățământ;
  • vor fi acordate două zile (nu o zi) lucrătoare libere plătite pentru profesorii care trebuie să rămână acasă cu copilul bolnav (trei zile sunt acordate familiilor cu 3 sau mai mulți copii).

„Reiterez faptul că toate cadrele didactice din România vor avea, în mine, un partener”, a tranmis Ministrul Educației.

sursă: Ligia Deca, Facebook

Distribuie articolul