Ministerul Educației: Diplomele de absolvire a liceului emise începând cu 2024 vor avea un cod QR, prin care se va putea verifica validitatea documentului

Eduard Turcu

Diplomele de absolvire a liceului emise începând cu 2024 vor avea un cod QR, prin care se va putea verifica validitatea documentului, conform unui proiect de hotărâre de guvern elaborat de Ministerul Educației, condus de ministra liberală Ligia Deca.

Măsura va reduce situațiile în care va fi nevoie de depunerea în format fizic a acestor acte doveditoare a absolvirii. Prevederea se va extinde începând cu anul școlar 2024-2025 la toate formularele actelor de studii. Prin implementarea codului QR se va accesa modulul „Verificare stadiu dosar” de pe site-ul cnred.edu.

Ligia Deca: „Un pas important în procesul de debirocratizare: din 2024, diploma de absolvire a absolvenților de liceu și certificatul de definitivare în învățământ pentru cadrele didactice vor conține un cod QR, conform unui proiect de Hotărâre de Guvern aflat în consultare publică și disponibil pe site-ul Ministerului Educației”.

„Se vor reduce, astfel, situațiile în care va fi nevoie de depunerea în format fizic a acestor documente – informațiile la care codul QR va permite accesul vor facilita validarea existenței și conformitatea diplomelor direct în baza de date a Ministerului Educației. Urmează ca această măsură să fie extinsă pentru toate actele de studii, din anul școlar 2024-2025”, a spus liberala.

„Proiectul de Hotărâre de Guvern privind tipurile de informații și formatul actelor de studii care vor fi eliberate absolvenților și personalului didactic din sistemul național de învățământ preuniversitar este în consultare publică”, a declarat Ligia Deca.

Distribuie articolul