Schimbările climatice pot fi combătute, dar pentru asta e nevoie de un program centralizat, care să producă efecte în masă la nivelul întregii țări. Unul dintre acestea este programul de împăduriri derulat de Ministerul Mediului încă din 2022, care urmărește să împădurească peste 56.000 de hectare la nivel național.
Secretarul de stat din cadrul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, sătmăreanul Valer Beșeni a fost prezent astăzi la Satu Mare, la o întâlnire cu primarii din județ pentru a le explica acestora cum pot accesa fondurile pentru împăduriri și pentru a-i încuraja să se înscrie în acest program.
„În sala de ședințe a Prefecturii Satu Mare am participat la întâlnirea cu potențialii beneficiari ai Programului de Împăduriri prin PNRR.
În fața unei numeroase asistențe am prezentat acest interesant și atractiv Program, demarat de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.
Planul este să împădurim 56.700 de hectare la nivel național și să creăm 315 hectare de păduri urbane.
De asemenea, prin Programul de gestionare a împăduririi, statul român îi va compensa financiar pe cei care înființează noi suprafețe de pădure și le păstrează intacte până la atingerea maturității.
Împăduririle sunt esențiale pentru a combate schimbările climatice, așa că haideți să dăm o mână de ajutor naturii și să ne bucurăm împreună de roadele acestui proiect!
Mă bucur că am reușit să clarificăm împreună câteva probleme generale și de detaliu și sunt convins că acest Program va avea succes și la Satu Mare.”, transmite secretarul de stat Valer Beșeni.