Etichetă: Pnl

Dâmbovița: Creșă cu 50 de locuri pentru copiii din Dărmănești

Valentin Mihalache, primarul liberal al comunei Dărmănești a obținut finanțare prin PNRR

Constanța: Avansează implementarea proiectului care vizează înființarea sistemului de alimentare cu apă în două dintre satele comunei Lipnița

Administrația locală din comuna Lipnița transmite că a primit avizul favorabil din

CJ Prahova: Primul spital public în Ploiești din ultimii 33 de ani a fost asigurat din fonduri europene

O nouă investiție a Consiliului Județean Prahova la Spitalul Județean de Urgență

Tulcea: Primarul Ştefan Ilie le recomandă cetățenilor municipiului să depună proiecte verzi prin care să obțină finanțări nerambursabile

Ștefan Ilie, primarul liberal al municipiului Tulcea, recomandă tuturor locuitorilor care stau

Dâmbovița:  Familiile și persoanele cu venituri reduse primesc sprijin pentru a se racorda la rețeaua de apă sau canalizare în comuna Finta

Primăria Finta vine în sprijinul localnicilor cu venituri mici, care pot beneficia

Constanța: Primăria Constanța a scos la licitație contractul pentru achiziția lucrărilor de execuție pentru reabilitarea rețelelor termice secundare

Administrația liberală din județul Constanța a scos la licitație contractul pentru obiectivul

CJ Sălaj: A fost semnat contractul pentru servicii de elaborare politică de marketing teritorial și branding

Dinu Iancu Sălăjanu, președintele Consiliului Județean Sălaj, a semnat contractul ,,Servicii de

CJ Prahova: S-a semnat construcția centurii ocolitoare a orașului Mizil

Președintele Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu, a semnat contractul de proiectare și

Dâmbovița: Un parc cu panouri fotovoltaice va aduce bani la buget și va susține consumul de energie din localitatea Odobești

Edilul liberal Alecu Niculae a organizat o licitație pentru concesionarea islazului din Odobești pentru

Constanța: A fost emis certificatul de urbanism pentru proiectul de extindere a Spitalului Clinic de Boli Infecțioase

Primăria Constanța a eliberat certificatul de urbanism pentru proiectului de extindere a

Constanța: Proiecte importante pentru locuitorii orașului Medgidia aprobate în ședința ordinară a Consiliului Local Municipal

La Primăria Medgidia a avut loc ședința ordinară a Consiliului Local Municipal,iar