Vicepreședintele ADR Andrei Niculae: Cetățenii orașului Florești din Cluj vor putea accesa serviciile publice digitale oferite de primărie

Badila Antonia

Andrei Niculae, vicepreședintele ADR, anunță că cetățenii orașului Florești, Cluj vor putea accesa serviciile publice digitale oferite de primărie folosind un cont unic, pe care îl pot folosi pentru a se autentifica în celelalte platforme parte din ROeID, precum Ghișeul.ro, PCUe sau HUB-ul de servicii al Ministerului Afacerilor Interne.

,,S-a înrolat a cincea primărie în sistemul ROeID. Este vorba despre orașul Florești, Cluj, care se alătură Sectorului 6, Alba Iuliei, Reșiței și Timișoarei în platforma de identitate digitală a statului român.

Cetățenii orașului Florești vor putea accesa serviciile publice digitale oferite de primărie folosind un cont unic, pe care îl pot folosi pentru a se autentifica în celelalte platforme parte din ROeID, precum Ghișeul.ro, PCUe sau HUB-ul de servicii al Ministerului Afacerilor Interne.

În măsura în care tot mai multe instituții publice, centrale sau locale, se înrolează în ROeID, beneficiile acestui sistem vor fi din ce în ce mai vizibile: mai puține conturi și parole de reținut, mai puțină bătaie de cap și, în cazul fericit de la Primăria Florești, o mulțime de servicii publice digitale la un click distanță.”, declară vicepreședintele ADR Andrei Niculae pe pagina de Facebook.

Distribuie articolul