Bacău: Primăria comunei Măgura a finalizat prima etapă din proiectul de asfaltare a 8,2 km de drumuri

Eduard Turcu

În comuna Măgura din județul Bacău a fost finalizată prima etapă din proiectul de asfaltare a 8,2 km de drumuri.

„Finalizăm prima etapă din proiectul de asfaltare a 8,2 km de drumuri. Primul strat de asfalt a ieșit chiar bine, ne pregătim pentru executarea de rigole și accese la proprietățile cetățenilor, după care vom turna și cel de-al doilea strat”, a declarat Costras Iordache, primarul comunei Măgura.

Valoarea proiectului este de 5,7 milioane de lei

Edilul a precizat că valoarea totală a proiectului este de 5,7 milioane de lei și vizează asfaltarea a 8,2 km de drumuri din comuna Măgura.

Primăria are în plan să asfalteze 2,2 km de drumuri situate în zona Metalbac Cujbic în viitorul apropiat. Conform declarației liberalului, proiectul tehnic pentru această inițiativă a fost finalizat și urmează să fie inițiată procedura de licitație.

„Un proiect mult asteptat de locuitorii acestor zone. Mai ales de cei din zonă Metalbac o zona intens populată, un cartier mai nou cu acces direct din DN 11 Bacău- Brașov. Sperăm ca până în toamnă să avem constructor și să demarăm lucrările de amenajare și construire”, a transmis Costras Iordache, primarul comunei Măgura.

sursă: Costras Iordache, Facebook

Distribuie articolul