Vicepreședintele Consiliului Județean Sălaj, Cristian-Claudiu Bîrsan, anunță că a fost prezent, în comuna Dragu, la inaugurarea a două obiective de investiții implementate de administrația locală prin POR 2014-2020, cofinanțarea fiind asigurată din cota de 6% repartizată de la bugetul județului.
,,Vicepreședintele Consiliului Județean Sălaj, Cristian-Claudiu Bîrsan, a fost prezent, în comuna Dragu, împreună cu vicepreședintele Camerei Deputaților, Lucian Bode, și subprefectul Adriana Sabou, la inaugurarea a două obiective de investiții implementate de administrația locală.
Este vorba despre reabilitarea, modernizarea și dotarea Școlii Gimnaziale nr. 1 – corp B din localitatea Dragu, respectiv de modernizarea, extinderea și dotarea grădiniței din Voivodeni.”, transmite CJ Sălaj într-un comunicat de presă.
,,Patru sunt factorii de care depinde renașterea zonelor rurale și toți se regăsesc aici, la Dragu. În primul rând, o administrație competentă, capabilă să utilizeze eficient resursele în vederea îmbunătățirii condițiilor de viață a localnicilor. Apoi, educația și cultura, iar la Dragu se creează premisele ca dascălii să răspândească lumina cunoașterii către copii, care, la rândul lor, să contribuie la dezvoltarea comunității în care s-au format.
Un alt factor important este credința, ce aduce oamenii laolaltă și consolidează legăturile dintre aceștia, și, nu în ultimul rând, comunitatea, care se unește în jurul reprezentanților aleși și se implică în revitalizarea locului. Vă felicit pentru tot ceea ce ați realizat împreună și vă doresc cât mai multe reușite și în viitor.”, a declarat vicepreședintele CJ Sălaj.