Primăria Municipiului Mangalia continuă lucrările de asfaltare și modernizare a infrastructurii publice, în mai multe cartiere ale orașului.
,,S-au asfaltat aleile secundare, trotuarele și parcările din zona străzii Rozelor, iar în prezent, sunt executate lucrări premergătoare turnării de covor asfaltic pe străzile General Vârtejanu, Griviței, Panduri, Demetrios Callatianul, urmând ca acestea să se extindă în tot cartierul de case al orașului.
Acest proiect cuprinde și asfaltarea zonei adiacente Stadionului municipal, care se modernizează cu fonduri guvernamentale, prin Compania Națională de Investiții. Un alt obiectiv de investiții vizează sistematizarea mai multor străzi, printre care Sirenei, Albatros, Aleea Farului, T.S. Săveanu, Petru Maior, Portului, Oituz.
În perimetrul respectiv, se înființează noi trotuare și locuri de parcare, se reabilitează aleile de acces în blocuri și se execută lucrări de întreținere a spațiilor verzi. În aceeași zonă, au fost realizate noi locuri de joacă, pe străzile Sirenei și Petru Maior. În cadrul lucrărilor, au mai fost asfaltate străzile din zona Parcului Evergreen și a blocurilor ANL.”, transmite PNL Constanța într-un comunicat de presă.