Deputatul Maria Gabriela Horga: Proiect de lege pentru acordarea biletelor de valoare în format virtual

Denis

Deputatul Maria Gabriela Horga a anunțat un proiect de lege care reglementează posibilitatea acordării biletelor de valoare și în format virtual.

Beneficiile extrasalariale sub forma tichetelor de valoare includ tichete de masă, tichete cadou, tichete culturale, tichete de creșă și tichete de vacanță.

Cardul virtual poate fi instalat pe un dispozitiv mobil, la fel ca și cardurile virtuale oferite de bănci. Utilizarea lor online va fi mult mai ușoară, iar alimentarea cu diverse beneficii va fi făcută fără costuri și mult mai simplu.

„Introducerea posibilității emiterii cardurilor de valoare virtuale va avea un impact pozitiv și asupra mediului înconjurător prin reducerea producției de plastic, reducerea resurselor utilizate în transportul cardurilor fizice, reducerea gazului cu efect de seră, pe tot parcursul ciclului de viață al produselor fizice, economisire semnificativă în etapele de fabricare și distribuție.”, transmite Maria Gabriela Horga, deputat PNL.

De asemenea, liberala precizează că: „Emiterea biletelor de valoare pe suport electronic, material sau virtual, contribuie la transparența procesării plăților și la reducerea evaziunii fiscale”.

Sursa: Facebook Maria Gabriela Horga

Distribuie articolul