Iași: investiție de 8 milioane de euro făcută de Continental la Iași

Eduard Turcu

Costel Alexe, Președintele CJ Iași, a transmis că producătorul german de componente auto Continental a inaugurat noi laboratoare de testare și o parcare supraetajată, o investiție de peste 8 milioane de euro pe care compania a făcut-o la Iași.

Costel Alexe: „Continental România a inaugurat astăzi noi laboratoare de testare și o parcare supraetajată, o investiție de peste 8 milioane de euro pe care compania a făcut-o la Iași. Activitatea companiei este impresionantă, iar intrarea pe piața locală, în 2006, a contribuit enorm la dezvoltarea județului, Continental fiind unul dintre angajatorii de top pe care îi avem, cu aproximativ 2000 de angajați”.

„Specialiștii de la Continental dezvoltă produse și tehnologii de vârf din industria auto, cu accent pe dezvoltare de software, securitate cibernetică, conectivitate și conducere autonomă. Acest lucru plasează Iașul pe harta marilor județe inovatoare, cu un potențial enorm. Avem avantajul de a fi unul dintre cele mai mari și prestigioase centre universitare din țară, iar resursa umană este un atribut de necontestat și un aspect ce crește atractivitatea Iașului pentru investitorii străini”, a spus liberalul.

„Îmi doresc ca noi, autoritățile locale, să putem sprijini mai mult companiile să se dezvolte la Iași, iar împreună să dezvoltăm comunitatea. Prin investițiile pe care le avem deja în infrastructura rutieră, în parcuri industriale, în extinderea aeroportului, vom putea asigura un climat propice pentru investitori și crea mai multe oportunități de business. Felicitări, Continental, pentru cei 17 ani de activitate la Iași și pentru această investiție importantă! Mult succes în continuare”, a precizat Președintele CJ Iași.

sursă: Costel Alexe, Facebook

Distribuie articolul