Siegfried Mureșan: Trebuie să începem negocierile de aderare la UE cu Republica Moldova în cursul acestui an

Media PNL

Europarlamentarul Siegfried Mureșan a declarat că trebuie să începem negocierile de aderare la Uniunea Europeană cu Republica Moldova în cursul acestui an, imediat ce au fost implementate cele nouă recomandări.

”Pentru a putea trăi în siguranță în interiorul granițelor Uniunii Europene, este esențial să fim înconjurați în vecinătatea noastră imediată de state care sunt sigure și stabile. Republica Moldova este stat vecin al Uniunii Europene și al Ucrainei. De aceea, o Republică Moldova proeuropeană este bună pentru cetățenii Republicii Moldova, dar este importantă și pentru Uniunea Europeană și pentru Ucraina.”, a declarat Siegfried Mureșan la dezbaterea din plenul Parlamentului European despre provocările cu care se confruntă Republica Moldova.

Europarlamentarul a subliniat că cetățenii Republicii Moldova își doresc integrare europeană, la fel și actualele autorități de la Chișinău – președintă, guvern, majoritateparlamentară.

”Trebuie să spunem Republicii Moldova, după implementarea celor 9 reforme pe care le-am solicitat, ce urmează. De îndată ce aceste 9 reforme sunt implementate, trebuie să începem negocierile de aderare la Uniunea Europeană în cursul acestui an. Trebuie să liberalizăm comerțul cu Republica Moldova pentru ca Republica Moldova să poată, la fel ca Ucraina, exporta cât mai mult spre noi, să se poată dezvolta economic. Și, chiar înainte ca aderarea să devină posibilă, fiindcă aderarea este un proces ce va dura câțiva ani, trebuie să integrăm Republica Moldova în Piața Internă Europeană. Tot ceea ce facem pentru Ucraina trebuie să facem și pentru Republica Moldova în perioada următoare.”, a declarat Siegfried Mureșan.

Sursa: Facebook Siegfried Mureșan

Distribuie articolul