Ziua internațională a cărții pentru copii. Ligia Deca: O zi-simbol care ne reamintește nu doar de importanța lecturii, ci și, în special, de universul magic al cărții pentru copii

Eduard Turcu

Cu ocazia Zilei internaționale a cărții pentru copii, Ligia Deca, ministrul Educației, a subliniat că o astfel dee zi ne reamintește nu doar de importanța lecturii, ci și, în special, de universul magic al cărții pentru copii.

Ligia Deca: „Astăzi, sărbătorim „Ziua internațională a cărții pentru copii”. O zi-simbol care ne reamintește nu doar de importanța lecturii, ci și, în special, de universul magic al cărții pentru copii. Într-o lume care abundă de informație și în care totul pare că se petrece cu viteza luminii, vă îndemn să vă opriți din fugă și să vă dați răgaz pentru <<povești împărțite cu cei mici>>”.

„Acasă, la școală, citiți-le copiilor sau citiți împreună cu ei! Nu doar că veți putea dumneavoastră, ca adulți, să vă deconectați de rutină, dar curiozitatea pe care reușiți să le-o stârniți citindu-le sau citind împreună cu ei, gustul pentru lectură și dorința de a citi – care pot crește cu fiecare pagină dată – sunt pași importanți pentru ca ei să-și dorească, apoi, singuri, să descopere cât mai mult din ceea ce le oferă, atât de generos, lectura”, a transmis ministrul Educației.

sursă: Ligia Deca, Facebook

Distribuie articolul