150 milioane euro din fonduri europene pentru copiii cu părinții plecați la muncă în străinătate. Raluca Tucan: E o investiție crucială în România de mâine

Eduard Turcu

Raluca Turcan, deputat PNL, a anunțat că Parlamentul a votat proiectul pe care l-a inițiat alături de alți doi parlamentari prin care 150 milioane euro, din fonduri europene, vor putea ajunge la copiii cu părinții plecați la muncă în străinătate.

Raluca Turcan: „Este un proiect pe care l-am inițait alături de alți colegi parlamentari, pentru că există zeci de mii de copii în România – posibil chiar până la 150.000 – cu părinți plecați la muncă în străinătate. Ei au nevoie de un sprijin real în perioada în care nu au părinții lângă ei”.

„Astfel, prin aceasta lege oferim dreptul instituțiilor publice, școlilor, spitalelor, ONG-urilor și cultelor religioase să atragă finanțări europene și să deruleze programe speciale pentru acești copii”, a spus liberala.

200.000 de copii vor putea fi ajutați încă din toamnă

„Prin urmare, din toamnă putem ajuta minim 20.000 de copii. Copiii ramași acasă, după ce părinții au plecat la muncă în străinătate, lipsiți de afecțiune și supraveghere, sunt expuși la mai multe riscuri: abandonul școlar; autoizolarea; apariția tulburărilor emoționale și comportamentale; risc de a se îmbolnăvi; risc de a intra într-un anturaj negativ (consum de droguri, alcool etc)”, a precizat deputatul PNL.

Raluca Turcan a subliniat că în mandatul său de vicepremier și cel de ministru al muncii, alături de Marcel Boloș, fost ministrul fondurilor europene, a susținut programe punctuale de sprijinire a copiilor, și copiilor ai căror părinți au plecat la muncă în străinătate.

„Câteva milioane de euro, din fonduri europene, au fost deja direcționate către mai multe organizații non-guvernamentale. Prin aceste proiecte copiii vor putea beneficia de servicii educaționale, suport psihologic, programe de after-school, consiliere vocațională, rechizite și haine pentru școală și alte tipuri de proiecte pentru a se integra la școală și în comunitate”, a punctat liberala.

„E o investiție crucială în România de mâine, în copiii cu risc sporit de abandon școlar, tulburări psihologice și boli curente”, a transmis Raluca Turcan.

sursă: Raluca Turcan, Facebook

Distribuie articolul