Bistrița: primarul Ioan Turc ananță trei proiecte pentru modernizarea infrastructurii rutiere și a clădirilor

Constantinescu Denisa

Ioan Turc, primarul Municipiului Bistrița, a supus atenției consilierilor trei proiecte de hotărâre cu caracter urgent în ședința Consiliului Local.

“Primul se referă la aprobarea modificărilor pentru obiectivul de investiții „Reconfigurarea axei de transport public pe traseul : str. Gării – Bulevardul Decebal – str. Andrei Mureșanu – str. Năsăudului”.

Pasajul subteran din zona Decebal va deservi un trafic pietonal ridicat, inclusiv persoane în vârstă sau cu dizabilități. De aceea, apreciez că este absolut obligatoriu ca, pe lângă lift, acesta să fie dotat și cu scări rulante pe componenta de urcare. A fost modificată și soluția tehnică pentru canalizarea pluvială, cât și cea referitoare la rețeaua de alimentare cu apă, care a fost realizată de municipalitate. În ceea ce privește pavajul, am solicitat înlocuirea celui prevăzut în proiectul inițial, întrucât era nepotrivit pentru un municipiu reședință de județ. Acesta a fost schimbat cu un pavaj modern, de calitate, comod pentru pietoni și estetic.

Al doilea proiect este necesar pentru contractarea unor lucrări de reabilitare a Drumului Tărpiului, prin programul național de investitii „Anghel Saligny”, în limita sumei de 1.200.000 lei.

Cel de-al treilea proiect reprezintă o condiție pentru depunerea documentației care vizează reabilitarea Turnului Dogarilor și a zidului cetății medievale pe componenta PNRR C.11 – Promovarea celor 12 rute turistice/culturale – Programul România Atractivă. Reabilitarea și conservarea patrimoniului istoric și cultural al orașului va așeza Bistrița pe o hartă europeană a orașelor-cetate cu efecte economice și sociale benefice pe termen lung” a declarat primarul liberal pe pagina sa de Facebook.

Distribuie articolul