CJ Iași: în comuna Ciortești a fost inaugurat primul teren de sport finanțat prin Programul Județean de Dezvoltare Economico – Socială

Eduard Turcu

Costel Alexe, Președintele CJ Iași, a participat alături de primarul comunei Ciortești, Alina Apostol, la inaugurarea primului teren de sport finanțat prin Programul Județean de Dezvoltare Economico – Socială Iași pentru perioada 2021-2024.

350.000 de lei a fost suma alocată amenajării terenului de sport de la Ciortești

Costel Alexe: “Suntem în cel de-al doilea an de când am lansat Programul Județean de Dezvoltare Economico-Socială și deja recepționăm investițiile prevăzute de acesta în județul nostru. 350.000 de lei a fost suma alocată amenajării terenului de sport de la Ciortești, inaugurat împreună cu doamna primar Alina Apostol. Finanțare acestuia este nerambursabilă și se regăsește printre alte 6 terenuri de sport realizate prin programul lansat de Consiliul Județean Iași”.

„Parteneriatul nostru cu Primăria Comunei Ciortești continuă să aducă fonduri pentru această frumoasă comunitate. A fost aprobat proiectul depus spre finanțare de Consiliul Județean prin Programul Național de Redresare și Reziliență prin care comuna Ciortești va beneficia de investiții din bani europeni în vederea dotării cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a școlilor”, a spus liberalul.

Urmează investiții de 1,4 milioane de lei prin care vor fi achiziționate echipamente pentru laboratoarele de informatică la Școala Gimnazială din Ciortești

Acesta a precizat că „urmează să semnăm contractul de finanțare în cel mai scurt timp prin care Școala Gimnazială din Ciortești va beneficia de investiții de 1,4 milioane de lei prin care vor fi achiziționate echipamente pentru laboratoarele de informatică, mobilier modern pentru dotarea sălilor, materiale didactice specifice pentru dotarea laboratoarelor, dar și multe alte echipamente digitale”.

„Am investit 23 de milioane de lei din bugetul Consiliului Județean Iași pentru a moderniza DJ 244 D – limită județul Vaslui – Dolhești – Ciortești – Coropceni, iar anul trecut am recepționat lucrările. 509 milioane de lei sunt prevăzuți pentru comuna Ciortești în Programul Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de Apă și Apă uzată din județul Iași, implementat de Apavital cu finanțare prin POIM”, a subliniat Costel Alexe.

„Este evident că această comună se dezvoltă, iar administrația județeană investește în modernizarea infrastructurii rutiere, în asigurarea cetățenilor la cea mai importantă resursă, apa, iar realizarea acestui teren de sport este obiectivul nostru îndeplinit în fața a peste 1700 de copii și tineri. Îi asigur pe cetățenii comunei Ciortești de sprijinul și susținerea noastră și pe viitor în vederea investițiilor pentru comunitate”, a declarat Președintele CJ Iași.

sursă: Consiliul Județean Iași, Facebook

Distribuie articolul