Iași: Comuna Miroslava va avea un centru de zi pentru vârstnici. Valoarea totală a proiectului depus de Primarul Dan Niță este de 7,46 milioane lei

Eduard Turcu

Comuna Miroslava din județul Iași va avea un centru de zi pentru vârstnici. Valoarea totală a proiectului depus de Primarul Dan Niță este de 7,46 milioane lei.

Dan Niță, primarul comunei Miroslava: „Săptămâna aceasta am depus cererea de finanțare pentru construirea unui centru de zi de asistență și recuperare pentru persoanele vârstnice. Sperăm ca finanțarea să fie aprobată în scurt timp pentru a putea începe lucrările”.

Centrul va fi realizat în satul Valea Ursului

„Centrul va fi realizat în satul Valea Ursului și va deservi un total de 75 de persoane cu vârsta peste 65 de ani, dintre care 50 de beneficiari ai serviciilor de zi și 25 de beneficiari ai serviciilor de îngrijire la domiciliu. Valoarea totală a proiectului este de aproximativ 7,46 milioane lei”, a spus liberalul.

Centrul de zi va avea următoarele obiective:

  • să ofere persoanelor vârstnice un spațiu sigur și confortabil unde să își petreacă timpul liber în mod plăcut și util;
  • să asigure persoanelor vârstnice o gamă variată de activități adaptate nevoilor și intereselor lor (activități fizice, culturale, artistice, educative etc.);
  • să ofere persoanelor vârstnice servicii de îngrijire personală (igienizare, tuns, bărbierit etc.), servicii medicale primare (monitorizarea tensiunii arteriale, administrarea medicamentelor etc.) și servicii de consiliere psihologică și socială;
  • să sprijine persoanelor vârstnice în menținerea sau dezvoltarea relațiilor sociale cu ceilalți beneficiari ai centrului, cu familiile lor și cu comunitatea locală;
  • să prevină sau să reducă riscul de abandon sau abuz asupra persoanelor vârstnice prin monitorizarea situației lor familiale și prin colaborarea cu autoritățile competente.

sursă: PNL Iași, Facebook

Distribuie articolul