Iași: Primarul Mihai Chirica a convins Consiliul Interministerial de Avizare Lucrări Publice de Interes Naţional şi Locuinţe să avizeze proiectul Sălii Polivalente „Regina Maria”

Eduard Turcu

Mihai Chirica, Primarul municipiului Iași, a convins Consiliul Interministerial de Avizare Lucrări Publice de Interes Naţional şi Locuinţe, care funcționează pe lângă Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și care include reprezentanți din mai multe ministere, să avizeze proiectul Sălii Polivalente „Regina Maria” de la Iași. După acest pas Ministerul Dezvoltării va iniția un proiect de Hotărâre care va fi adoptat de Guvern în perioada următoare.

„Contăm așadar pe sprijinul Guvernului României pentru acest proiect, care va fi preluat și finanțat de Compania Națională de Investiții SA. Iată că acest proiect beneficiază de sprijinul real al guvernanților, al președintelui Senatului României și al PNL, domnul Nicolae Ciucă, și al ministrului Dezvoltării, domnul Adrian – Ioan Veștea, cărora le mulțumesc și pe această cale!

Este o investiție mare, mai ales în condițiile în care nevoile țării sunt numeroase, dar cred că Statul Român o poate susține și trebuie să o susțină! Am încredere că Guvernul își va onora promisiunea făcută ieșenilor și locuitorilor întregii Regiuni de Nord-Est!

Până în prezent am finalizat și am trimis Companiei Naționale de Investiții SA studiul de fezabilitate al proiectului, proiectul tehnic de execuție (faza DTAC, DTOE, PTh și DDE), Planul Urbanistic Zonal pentru Moara de Vânt – Podgoria Copou, certificatul de urbanism, avizul de mediu, cel de la Autoritatea Aeronautică, autorizația de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului Iași, autorizația de construire și toate celelalte documente prevăzute de lege”, a spus Mihai Chirica.

După adoptarea Hotărârii de Guvern privind finanțarea proiectului, urmează organizarea licitației pentru lucrări și începerea acestora.

Valoarea estimată a proiectului este de 96 milioane euro

Conform declarațiilor făcute de edil, noua sală polivalentă va fi construită în zona Moara de Vânt, pe un teren al municipalității de aproape 8 hectare aflat în vecinătatea viitorului Spital Regional de Urgență. Sala, al cărei teren principal va avea dimensiunile de 60 metri x 30 metri, va fi folosită în permanență ca bază de antrenament pentru sportivi (handbal, baschet, volei etc.) și va avea o capacitate de circa 10.000 de locuri. Sala va avea multiple facilități de servire pentru public, spații comerciale, garderobe, grupuri sanitare, puncte de prim ajutor, terase exterioare etc.

Sala Polivalentă are o valoare estimată la 475.928.489,15 lei, inclusiv TVA, circa 96 de milioane de euro.

„Mulțumesc echipei de la primărie care se ocupă de această investiție, colegului meu viceprimar Daniel Juravle, pentru efortul făcut! Mulțumesc echipei de la București , Lucian Rusu , Alexandru Muraru și Președintelui CJ Iași Costel Alexe! Vă mulțumesc pentru încredere”, a declarat Mihai Chirica, primarul municipiului Iași.

sursă: Mihai Chirica, Facebook

Distribuie articolul