Raluca Turcan a anunțat că Ministerul Culturii și-a achitat obligația restantă față de Programul Timișoara Capitala Culturală Europeană 2023

Eduard Turcu

Ministrul Raluca Turcan a anunțat că Ministerul Culturii și-a achitat obligația restantă față de Programul Timișoara Capitala Culturală Europeană 2023.

Raluca Turcan: „Am anunțat la Timișoara că ministerul a identificat resursele financiare și la începutul lunii august va fi semnat contractul de finanțare pentru acoperirea deficitului pentru proiectul strategic Timișoara Capitală Culturală”.

„Deficitul era de 6,5 milioane lei, bani destinați programelor de comunicare și promovare derulate de Asociația Timișoara – Capitală Europeană a Culturii. Am achitat totodată obligația restantă a Ministerului Culturii de 5,85 milioane de lei, sumă destinată proiectelor culturale derulate de Primăria Timișoara pentru investiții în infrastructura culturală”, a precizat liberala.

„Lucrăm foarte bine împreună cu Consiliul Județean Timiș în vederea finalizării documentației pentru finanțarea altor proiectelor culturale în valoare de 4,78 milioane de lei”, a subliniat ministrul Culturii.

„Mă bucur să mă aflu în Timișoara, iar dincolo de rolul oficial al prezenței mele aici, sper să pot participa la cât mai multe programe culturale”, a transmis Raluca Turcan.

sursă: Raluca Turcan, Facebook

Distribuie articolul