Președintele PNL Neamț George Lazăr: Premiem performanța în sport. Proiect depus de consilierii județeni liberali pentru susținerea echipei județene de fotbal CSM Ceahlăul Piatra Neamț cu suma de 600.000 de lei

Eduard Turcu

Consilierii județeni liberali din Neamț au depus astăzi un proiect de hotărâre a Consiliului Județean pentru susținerea echipei județene de fotbal CSM Ceahlăul Piatra Neamț cu suma de 600.000 de lei, conform declarațiilor făcute de George Lazăr, Președintele PNL Neamț.

George Lazăr: „Premiem performanța în sport! Consilierii județeni liberali au depus astăzi un proiect de hotărâre a Consiliului Județean pentru susținerea echipei județene de fotbal CSM Ceahlăul Piatra Neamț cu suma de 600.000 de lei”.

„Proiectul vine în sprijinul dezvoltării sportului local și, în mod particular, a echipei de fotbal Ceahlăul Piatra Neamț, un simbol identitar important pentru comunitatea din Neamț, cu care ne mândrim”, a spus liberalul.

Acesta a explicat că „suma propusă va fi utilizată pentru a premia performanța jucătorilor și a antrenorilor acestora. Ne dorim ca ACSM Ceahlăul Piatra Neamț să facă performanță în continuare și suntem încrezători că acest fond de susținere va oferi un impuls semnificativ echipei, în completarea investițiilor pe care domnul Ioan Anton Mazarianu le face pentru susținerea acestei echipe de ani buni”.

„Primăria municipiului Piatra Neamț, la inițiativa domnului primar, Andrei Carabelea, va oferi, de asemenea, suma de 200.000 de lei pentru susținerea echipei, o sumă pe care ne dorim să o completăm, prin Consiliul Județean, pentru a încuraja sportul nemțean să se dezvolte și să urce până la cel mai înalt nivel”, a precizat Președintele PNL Neamț.

George Lazăr a subliniat că „Rezultatele remarcabile se construiesc prin ani de muncă, profesionalism și dedicare, iar promovarea ACSM Ceahlăul Piatra Neamț în Liga a 2-a de fotbal înseamnă pentru comunitatea noastră un mare succes, care ne readuce în prim-planul fotbalului românesc. Nu numai că un astfel de rezultat trebuie răsplătit, dar mai ales trebuie menținut, iar acest lucru nu se poate face fără investiții”.

„Dacă întregul județ s-a bucurat sincer pentru reușita echipei noastre de fotbal, este necesar și normal ca autoritățile locale să contribuie la susținerea acesteia, a sportului în general și a performanței în orice domeniu”, a punctat liberalul.

„Sperăm ca majoritatea din Consiliul Județean să susțină inițiativa noastră și să privească dincolo de culoarea politică, către importanța promovării și sprijinirii fotbalului județean. Suntem mândri de ACSM Ceahlăul Piatra Neamț, ne bucurăm alături de întreaga echipă și suntem alături de ei nu doar la meciuri, ci mai ales atunci când trebuie să ne gândim la cum se susține performanța”, a transmis George Lazăr, Președintele PNL Neamț.

sursă: George Lazăr, Facebook

Distribuie articolul